Casa Gheorghe Tătărescu din București: un palimpsest al memoriei politice și reînvierea EkoGroup Vila

În labirintul fragmentat al memoriei bucureștene, anumite spații capătă statutul de martori tăcuți ai decadelor tulburi. Casa Gheorghe Tătărescu, ascunsă între remarcabile straturi de istorie și subtilități arhitecturale, nu se așază niciodată în postura unei simple reședințe. Mai degrabă, ea devine un arhiv viu, un depozit al relațiilor dintre putere, cultură și destinul unei epoci. Întemeiată pe un limbaj al proporțiilor restrânse şi calculat control, această vilă — ce străbate tumultuoasa arhitectură socială și politică a interbelicului românesc — reverberează astăzi prin noua sa viaţă ca EkoGroup Vila, îmbinând memoria cu o prezenţă culturală atent calibrată.

Casa Gheorghe Tătărescu: spațiu și memorie în centrul elitei interbelice

Figura lui Gheorghe Tătărescu – politician complex și prim-ministru al României între 1934–1937 și 1939–1940 – se înscrie în istorie fără idealizare, în ton cu ambivalențele unei epoci. Casa care îi poartă numele, nu doar ca fundal, ci ca extensie a vieţii sale publice și private, reflectă cu discreție valorile și compromisurile elitei interbelice. Departe de opulență, vila sa din Strada Polonă, nr. 19, se distinge prin sobrietatea proporțiilor, arhitectura mediteraneană temperată de elemente neoromânești și dialogul cu arta modernă românească, înscris prin contribuția sculptoriței Milița Pătrașcu. Astăzi, această vilă interbelică trăiește o nouă etapă culturală, funcționând sub numele de EkoGroup Vila, o formulă care păstrează trecutul fără a-l suprima.

Gheorghe Tătărescu: între datorie publică și context politic turbulent

Confruntat încă din tinerețe cu jocurile reprezentării politice, Gheorghe Tătărescu începe parcursul său într-un cadru dominat de gândirea serioasă asupra organizării statului modern. Teza sa de doctorat, susținută la Paris în 1912, denunța „minciuna electorală” și pleda pentru o reformă profundă a sistemului parlamentar românesc. Intrat în Partidul Național Liberal în același an, el devine deputat în 1919, în contextul votului universal, ascensiunea sa derulându-se prin fracturile fundamentale ale României interbelice.

Ca ministru de Interne, gestionează cu un pragmatism rece evenimente delicate, iar în anii ’30, în „războiul” dintre generații din PNL, este ales prim-ministru, într-un moment în care regele Carol al II-lea reconfigurează verticalitatea puterii. Astfel, guvernările sale au oscilat între viziunea modernizatoare și momente de întărire a execuției, cu impulsuri autoritare reflectate în prelungirea stărilor de asediu și cenzură. După 1944, într-un tablou geopolitic schimbat dramatic, încearcă o adaptare politică față de noua hegemonie sovietică, însă perioada sa postbelică se încheie tragic, sub noul regim comunist.

Casa: un proiect de viață și un spațiu al puterii exercitate cu măsură

În contextul unei biografii politice atât de nuanțate, casa lui Gheorghe Tătărescu nu poate fi percepută ca fundal neutru. Această reședință modestă – mai ales în comparație cu alte palate ale elitei contemporane – este un spațiu conceput cu o economie a formelor care vorbește despre o etică a reprezentării și despre discreție în exercițiul autorității.

Biroul premierului, amplasat la entre-sol, cu intrare laterală discretă, simbolizează cumva raportul lui Tătărescu față de putere: nu o împunere spectaculoasă, ci o funcție care se integrează în viața privată, o funcție „organizată” după reguli de proporție restrânsă. Această mică „antichambrare” a deciziilor politice capătă astfel o greutate simbolică impresionantă, indicând un model de conduită delegată, în opoziție cu obiceiul suprafațelor protuberante.

Identitatea arhitecturală: Alexandru Zaharia, Ioan Giurgea și Milița Pătrașcu

Casa de pe Strada Polonă este punctul de convergență al unui act arhitectural construit în două etape: conceptul semnat de Alexandru Zaharia este ulterior rafinat și detaliat de colaboratorul său, Ioan Giurgea. Împreună, ei dau naștere unei case care eludează simetria rigidă în favoarea unei echilibrări vii, îmbinând elemente din arhitectura mediteraneană cu motive neoromânești, reflectând astfel o identitate locală în dialog cu curentele europene.

Detaliile sunt tratate cu o obsesie rară: portaluri moldovenești discret prelucrate, coloane filiforme diversificate, feronerie de alamă patinată cu motive inspirate din orfevrăria medievală și parchet din stejar masiv cu nuanțe variate. În interior, șemineul din absidă realizat de sculptorița Milița Pătrașcu – eleva lui Brâncuși și apropiată Arethiei Tătărescu – reprezintă o declarație artistică, un punct de fuziune între modernismul temperat și tradiția neoromânească. Această prezență nu este decorativă, ci un suport de discurs cultural, care a influențat și alte realizări arhitecturale contemporane, cum ar fi Vila lui Nae Ionescu.

Arethia Tătărescu: femeia din umbră și susținătoarea culturii

În acest cadru familial și politic, Arethia Tătărescu – numită și „Doamna Gorjului” – joacă un rol crucial. Nu doar partener în viața privată, ea este motorul cultural și moral al casei. Angajată în societăți de binefacere și în revitalizarea meșteșugurilor oltenești, Arethia a reprezentat un element fundamental în susținerea proiectelor artistice, inclusiv colaborarea cu Brâncuși pentru ansamblul de la Târgu Jiu. Semnificativă este prezența ei ca beneficiară oficială a proiectului, ceea ce confirmă supravegherea atentă a coerenței estetice și etice a reședinței.

Ruptura comunistă: degradarea simbolică a unui spațiu al puterii

Prăbușirea politică și personală a lui Gheorghe Tătărescu sub noul regim comunist se răsfrânge inevitabil asupra casei sale. Naționalizată, folosită în moduri incongruente cu spiritul originar, clădirea suferă o degradare fizică și simbolică – fiind privită ca emblemă a unei clase „vinovate”. Pierzându-și sensul, casa a fost fragmentată în spații funcționale ce ignorau legătura dintre arhitectură și biografia locuitorului său.

Șemineul, feroneria sau parchetul au fost expuse intervențiilor neadecvate, iar grădina, odinioară discretă oază mediteraneană, simplificată sau neglijată, și-a pierdut expresivitatea. Casa, fără „narator” legitim, devine un obiect mut, iar perioada detenției și marginalizării lui Tătărescu are și un ecou spatial – un spațiu fără voce, la fel ca numele său alterat în discursul oficial.

Post-1989: controverse, intervenții și restaurări dintre extrema uitării și respectul revenit

Tranziția postcomunistă readuce casa în atenția publică, însă nu într-un mod liniar sau armonios. Proprietăți private, intervenții discutabile și o lipsă de politici culturale clare generează conflicte. Transformarea temporară a Casei Tătărescu într-un restaurant de lux a fost percepută ca o violență simbolică, stenogrăfie a relației complexe a României cu propriul trecut. Pe de altă parte, deținerea de către arhitectul Dinu Patriciu a amplificat controversele, întrucât propriul său statut și cunoștințele ar fi impus un alt grad de respect față de patrimoniu.

Ulterior, managementul britanic al clădirii a lansat un proces de corecție minuțios, restabilind proporțiile și redând farmecul proiectului Zaharia–Giurgea. Acest parcurs rupe o parte din ciclul degradării și readuce în discurs rolul esențial al Arethiei și al Miliței Pătrașcu, correspondând unei recuperări profesionale și istorice importante. Criticile, uneori dure, au fost motorul unei reflecții culturale profunde asupra responsabilității față de patrimoniu.

• Casa rămâne un exemplu rarefiat de arhitectură interbelică sobră;
• Biroul premierului evocă un raport etic profund între funcție și decor;
• Detaliile sculpturale și decorative conduc spre o cultură a măsurii;
• Restaurarea recentă afirmă continuitatea istorică în interpretarea contemporană;
• EkoGroup Vila activează astăzi ca spațiu cultural cu acces controlat.

Reînnoirea spațiului istoric: EkoGroup Vila ca punte între trecut și prezent

Acum cunoscută sub numele de EkoGroup Vila, reședința din Strada Polonă redobândește prin această renaștere rolul unui punct cultural vibrant, păstrând întregul strat de memorie și complexitatea istorică înscrisă în ziduri și detalii. Aceasta nu reprezintă o „ștergere” a trecutului, ci o formă de continuitate responsabilă care permite dialogul între epoci, mutând casa din sfera izolată a monumentelor muzeificate într-un spațiu cultural viu.

Accesul pentru public se face prin programări și evenimente moderate, accentuând astfel seriozitatea relației cu locul și respectul față de patrimoniu. Pentru amănunte și detalii și disponibilitate este recomandată contactarea directă a echipei.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Un politician român implicat în multiple contexte de tranziție, prim-ministru în două mandate între 1934 și 1940, cu un traseu marcat de idealuri democratice, compromisuri politice și adaptări la regimuri dramatice.
• Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu a fost politicianul interbelic, distinct de pictorul din secolul XIX, Gheorghe Tattarescu, ambii având domenii și epoci complet separate.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Un mix precoce și elegant de influențe mediteraneene cu elemente neoromânești, semnat de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu inserturi artistice ale Miliței Pătrașcu.
• Care a fost rolul Arethiei Tătărescu în conturarea casei?
  Beneficiară oficială a proiectului și „om din umbră” al vieții culturale, Arethia a vegheat estetica și coerența ansamblului, conținând influența culturală a familiei.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Clădirea este azi un spațiu cultural activ, numit EkoGroup Vila, cu acces public controlat, care păstrează și valorifică memoria istorică fără a o museifica.

Explorarea Casei Gheorghe Tătărescu în locuința sa restaurată oferă o incursiune atentă în memoria politică și culturală a Bucureștiului interbelic. Spațiul nu doar că poartă mărturia unei epoci, ci invită la reflecție asupra responsabilităților contemporane față de trecut. Într-o lume adesea zguduită de rupturi, această vilă amintește că memoria nu e doar reconciliere cu istoria, ci un dialog profund între generații, valori și expresii ale puterii și culturii.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată
📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.